Seminarul MOBILITATE URBANĂ a avut loc la Galaţi, în cadrul Sălii Senatului a Universităţii Dunărea de Jos Galaţi, cu participarea a 45 de studenţi, pe data de 27.04.2009.
Principalele teme ale seminarului au fost:
▪ Mobilitatea urbană în marile oraşe europene
▪ Prezentarea documentului “Carta Verde Europeana pentru Transport Urban"
▪ Problemele de mobilitate urbană semnalate în municipiul Galaţi
▪ Cum poate fi combătută problema mobilităţii urbane prin adoptarea unor iniţiative personale şi/ sau de grup
▪ Studiu de caz – soluţii adoptate de administraţii publice locale în vederea rezolvării problemelor de mobilitate urbană.
În cadrul seminarului “Mobilitate urbană” au fost invitaţi să participe europarlamentarul Csibi Mogor, Vicepreşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi Membru supleant în Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, Radu Oprea, director executiv al Asociaţiei Centrul de Dezvoltare SMART şi studenţi ai Universităţii Dunărea de Jos.
Temele abordate au vizat problemele de mobilitate urbană cu care se confruntă marile oraşe europene, în general, şi municipiul Galaţi în particular. Participanţilor le-au fost expuse soluţii concrete de rezolvare a problemelor de mobilitate urbană, soluţii adoptate de administraţiile publice şi de cetăţenii din Uniunea Europeană. La finalul acestui eveniment, studenţii au înaintat propuneri proprii de îmbunătăţire a stării mediului înconjurător şi de fluidizare a traficului din municipiul Galaţi. Acestea au fost publicate atât pe pagina web a programului “Mobilitate urbană” - www.mobilitate-urbana.ro, cât şi pe site-ul www.politicipublice.ro , urmând să facă obiectul unei petiţii care va fi înaintate administraţiei publice locale şi autorităţilor de mediu existente la nivelul municipiului Galaţi.
Participanţii la seminar au fost activi, ceea ce demonstrează faptul că sunt interesaţi să se implice în acţiuni menite să îmbunătăţească starea mediului înconjurător din municipiul Galaţi prin rezolvarea problemelor legate de mobilitatea urbană.